miercuri, 25 iunie 2008

O scoică gândită...

Aţi analizat vreodată o scoică? Să vedeţi ce se află în sufletul ei? Sau v-aţi uitat la ea ca într‑o oglindă?

Sunt convins că nu toţi. Ei bine, eu am avut ocazia. Ca orice gând lirico-narativ masculin, am privit-o din exterior. Am lăsat romantismul care mă caracterizează la o parte şi am început analiza. Prima impresie, cea care de altfel şi contează, a fost că pe cât pare de închisă, pe atât este de volubilă, „deschisă” la orice subiect.

Ba mai mult, îi poţi spune cum arată şi ea râde. Chiar, de ce nu se oglindeşte singură în altă surată de-a ei pentru a se privi? Cred că ştiu. Ea abia aşteaptă câte un gând, câte o idee care să‑i spună: Dragă, vezi că ai gura prea jos.

Scoica se poartă veselă pe deasupra valurilor. Atât de veselă încât şi marea începe să zâmbească. Ştiţi că râsul e molipsitor.

La un moment dat, uitând parcă „cine e şi unde este?” (asemenea lordului John), se simte luată prin surprindere, înconjurată de: Apăăă! Gândul îşi face apariţia şi o lasă în voie să cadă pe el. Şi ce cădere...

Dacă aţi avea timp să staţi de vorbă cu o scoică, v-ar povesti atât de multe încât nu aţi avea timp într-o viaţă întreagă să aflaţi tot ce a văzut, tot ce a atins, ce a simţit, ce a zâmbit...

Viaţa unei scoici este mai lungă decât viaţa unui simplu om. Nu vă indignaţi că v-am făcut simpli. Omul este alcătuit dintr-un suflet simplu şi un gând simplu, unice de altfel. Pe când minunata scoică are calciu, suflet, gânduri, emoţii, e mai complexă...

Scoicile adevărate mai au câteva trăsături ce le deosebesc de cele comune, fade, care nu spun... mare... lucru; nu îţi dau bătăi de cap, nu bârfesc, nu te cicălesc. O mică parte dintre ele, chiar ajung să te iubească. Luaţi o scoică, purtaţi-o în gând şi veţi vedea că liantul se va fi legat deja. Puteţi discuta cu ea despre stele, despre navigatori ce au eşuat demult în numele iubirii. Veţi vedea că ce aveţi voi de spus nu este mai presus decât ce are ea de povestit. Gândurile voastre se vor contopi şi vor forma un întreg. Dialogul se va ţine telepatic, ea, scoica, ajungând să facă parte din Universul vostru.

Şi pentru ca povestea să nu se destrame închideţi totul într-un sărut...

Un comentariu:

adiana spunea...

nu pot sa cred ca ai pus pe blog textul asta :D vai, cate amintiri mei Razvan! adevarul e ca de fiecere data cand il citesc ma apuca un ras din ala tipic mie, tipic momentului aluia;) si nu poate ramane altfel intiparit in mintea mea decat sub forma unei amintiri comice tare! am intinerit cu vreo 2 ani citindu-l..(prietenii stiu de ce)