Aici mă aflu mai aproape de Dumnezeu cu 2544 m. Sunt singur cu un cer întreg. Dacă ajungi aici şi eşti „norocos” vei avea „plăcuta” companie a unui nou nor. Sau poate că este mereu acelaşi; varianta norului încăpăţânat.
Cum mai sus de atât nu se putea, am imortalizat momentul şi am coborât înapoi pe „streaşină” am luat rucsacul în spate şi ne-am dat drumul pe „burlan” (Valea Viştei Mari).
Circa 3 ore am mers cu norii la picioare (sper totuşi că erau alţii), deranjând fără să vreau întâlnirea a patru capre negre.
Ceasul tindea să arate ora 20 când am intrat într-o pădure, la început de conifere, apoi de foioase. Intrarea în pădure era „marcată” de o şiră albă de oaie. Când am ajuns la drumul forestier, fie că ţineam ochii deschişi fie că-i închideam, era cam acelaşi lucru (regula...) cu o singură diferenţă: dacă priveai (cu ochii larg deschişi) pe cer, observai puzderia de stele mai mari sau mai mici, mai cu colţuri, mai fără şi călcai în bălţi (nu în gropi simple ci în gropi umplute cu bălţi).
Întâlnirea cu o persoană amabilă ce avea maşină a făcut ca excursia să dureze doar 14 ore şi nu 15 aşa cum tindea să se întâmple.
Când m-am culcat, am încercat să-mi dau seama de ceea ce realizasem: am fost cel mai înalt om din ţară pentru un minut.
Asta doresc tuturor drumeţilor ambiţioşi, încercaţi, şi oamenilor „normali” în general.
[Pentru cei care nu au citit de la inceput seria "Mai aproape de Dumnezeu cu 2544m", va invit aici:
- Partea 1
- Partea 2
- Partea 3
- Partea 4
- Partea 5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu