Îmi amintesc că în anul 2 de facultate căutam facultăţi de prin această ţară intens lăudată (pe bună dreptate) şi am dat peste Technische Universität von Chemnitz. Am căutat de asemenea imagini cu ea din satelit pe google maps-ul de atunci, i-am făcut un printscreen, am setato drept imagine de fundal şi i-am zis mamei mele… vezi chestia asta… aici o să învăţ în anu’ 4.
Şi iată-mă acum scriind într-o Einzelzimmer la peste 1000 de km distanţă de casă.
Mă întorc câteva ore înapoi… cu 15 minute înainte de decolarea avionului… sunt cu Andra, ne facem loc prin mulţime la auzirea insistenţelor autorităţilor ca pasagerii zborului cu destinaţia Dortmund să se prezinte la poarta 3. Ne auzim daţi prin difuzoare… întârziasem… ne simţim celebrii. Domnişoara de la poarta 3 ne încurajează spunându-ne că se dispusese căutarea bagajelor noastre pentru a fi date jos din avion… între timp o cheamă pe Dana cu maşina să ne ia pe noi şi încă un cuplu rătăcit. Dana e o şoferiţă de bani gata, blondă, cu staţie de emisie – recepţie între picioare, gumă de mestecat, ochelari de soare muscă, care le ştie cu loganul (prietenii ştiu la ce mă refer). Cu toate că ne-a zis că ea nu prestează servicii pentru VIP-uri, în sinea noastră aşa ne simţeam.
În avion cele mai frumoase stewardese pe care puteau să le facă mămicile lor. Cu talent şi graţie ne făceau un demo al folosirii echipamentului de salvare în caz de urgenţă. Zborul se anunţă de două ore şi jumătate, dar durează doar două ore. Aterizarea pe Dortmund este uşor bruscă, dar după ce se termină totul cu bine, un ropot de aplauze te face să îţi aduci aminte că trăieşti.
Odată ajunşi la aeroportul din Dortmund, îmi recuperez foarte repede bagajul şi ne urcăm în autobuzul ce avea să ne lase la gară (Hauptbahnhof (Hbf)).
Se făcuse ora 19:30, în 5-6 minute urma să vină primul tren ICE (Intercity Express). Îmi cumpăr bilet din tren (99 euro pentru 500 km). Îi arăt controlăriţei planul de călătorie, iar dumneaei pronunţă cuvântul de care mă temeam cel mai mult: “Hannover, change, Magdeburg, change, Halle (Saale) change, Leipzig change”. Aşadar, aveam de mers cu 5 trenuri, 500 km, 11 ore. Asta pentru că nemţii iau o pauză între 1 şi 4 jumătate în ceea ce priveşte transportul feroviar.
1. (Dortmund – Hannover) ICE
– aici am auzit prima dată un conductor de tren care se prezintă, urează bun venit călătorilor la “bordul” trenuilui său şi de asemenea anunţă următoarele staţii; acest lucru urma să se repete în fiecare staţie
– de asemenea, este anunţată cu 5 minute înainte de fiecare staţie, numele acelei staţii, iar conductorul îşi ia la revedere de la tine (în caz că vei coborî)
– în ICE poţi asculta muzică folosind propriile-ţi căşţi (aşa cum am făcut eu) sau cumpărând unele de la BAR BISTRO (5 euro)
– am surprins la un moment dat viteza afişată pe un ecran cu led-uri (200 km/h); mergea atât de silenţios încât nu îmi venea să cred
– fază foarte tare: s-a urcat un nene să îşi conducă fata, şi s-au închis uşile; ei bine, nu există cale de întoarcere, odată închise uşile, datorită sistemelor lor korecte, nu te poţi da jos decât la următoarea staţie, aşa că omul a trebuit să plătească billet pentru o staţie şi să aştepte…
2. Hannover – Magdeburg (IC)
– ştiind din planul de călătorie printat cu atâta amibilitate de doamna de la informaţii din gara din Dortmund la ce linie va opri ICE-ul şi de la ce linie urma să iau IC-ul, m-am grăbit să îl prind pe acest al doilea tren
– se pare că şi la ei mai întârzie trenurile din când în când (3 – 4 minute)
– mă aşez la clasa I, găsind acolo un mare pustiu; mă gândesc că aş putea dormi o oră până în Magedburg; îmi pun ceasul să sune, mă fac comod, dar în mai puţin de 3 minute apare controloarea;
– îi arăt biletul, după care îmi spune ceva pe o germană rece (caldă nu avea de unde); o întreb: Verstehen Sie Englisch, Bitte? Yes, a little bit. You have a 2nd class ticket and here is 1st class, so you have to leave; 2nd class is just after the bar bistro in that direction.
– m-am supus pe jumătate, în sensul că m-am oprit fix după bar bistro unde era tot clasa 1; am găsit prize acolo şi mi-am pus telefoanele la încărcat; după ceva timp s-a întors şi mi-a spus: It seems to be 1st class too, here. Am zâmbit şi am rugat-o să mă lase să îmi încarc telefoanele. Am cumpărat o cola şi i-am lăsat bacşiş 20 de cenţi.
– când am coborât, m-am întâlnit cu ea pe coridor şi am văzut-o cum face live anunţarea staţiei următoare
3. Magdeburg – Halle (Saale) (tren regional RE)
– trenul regional la ei arată cam cum arată metrourile în Grecia; scaune cu tapiţerie dură, reci, bloncoase
– am aţipit pentru câteva minute ştiind oricum că staţia aceea era cap de linie
4. Halle (Saale) – Leipzig (RB)
– conform planului de călătorie ar fi trebuit să petrec 4 ore în Halle (Saale) şi apoi să plec la Leipzig, numai că spre surprinderea mea, chiar pe linia vecină aştepta un alt tren regional cu destinaţia Leipzig (mi-am zis că decât să stau prin staţia aia obscură, mai bine stau în Leipzig; măcar de ăsta mai auzisem); zis şi făcut… în 30 minute eram în Leipzig…
5. Leipzig – Chemnitz (RE)
Ora 1 noaptea. Gara din Leipzig.
Eu, oamenii de la curăţenie, 2–3 jandarmi… pustiu
M-am plimbat vreo jumătate de oră prin gara… este cam de 3-4 ori mai mare decât gara de nord din Bucureşti. Are 2 etaje (cel la care te afli când te dai jos din tren şi încă unul sub tine). O mulţime de magazine… toate închise la ora aceea.
Mi s-a făcut foame… m-am dus pe linia de la care urma să iau următorul tren (linia 23 din 25). Am găsit automate cu băuturi răcoritoare şi snack-uri. Mi-am luat nişte chipsuri şi napolitane şi o cola.
Mi-am legat bagajele unul de celălalt şi am încercat să adorm (când cu capul pe bagaje, când întins pe bancă). Pe la 4 şi un pic m-a trezit tanti de la informaţii care urla în megafon anunţând sosirea unui tren. La 5 se deschide primul fast-food. Îmi iau un sandviş… mai am 20 de minute până mă urc în tren.
Adorm în tren… este cald... mă trezesc înainte de Chemnitz.
În sfârşit ajung în Chemnitz… 3 septembrie… ora 6:30 AM
Ţineam minte de pe Google Maps că trebuie să ajung până la Gara de Sud (Südbanhof) şi apoi să merg pe Reichenhainer Strasse până la Universitate. Şi mai ţineam minte că de la gara principală trebuie întâi să ajung în Zentrum şi să îl ocolesc prin sudul lui. Aşa că primul loc de care întreb este Zentrum. Un băiat bun mă îndrumă şi încep să merg... după o jumătate de oră îmi vine ideea de a întreba de universitate, iar un alt băiat la fel de bun îmi spune să merg exact de unde venisem.
Într-adevăr... universitatea era exact la ieşirea din gara principală. Am intrat pe la 8 şi un pic în clădirea rectoratului,
am găsit secretariatul şi aici a început întreaga aventură...
– asigurare medicală (Techniker Krankenkasse)
– contract de cazare, primit un cadou simbolic, primit camera, o mulţime de chei
– camera e mare… (are cam 3.5 * 4.5) şi conţine…
Schrank: – dulap, bufet - am
Schreibtisch – am masă de scris
Rollcontainer – nu am... şi nici nu ştiu ce înseamnă
Wandregal – etajeră de perete
Garderobe – e mare şi jmecheră... se închid cam greu uşile, dar merge
Einzelbett – după cum îi şi zice numele... una bucată pat
Tisch – masă... nu am
Stuhl – chiar acum stau pe el când scriu
Lattenrost – nu ştiu frate ce e ăla în formă de grătar (am ceva sub saltea sub formă de grătar şi mai am un cuier pe perete sub formă de grătar); o să o întreb pe Jule când oi mai vedeao
Matratze – saltea (urmează să îi fac proba cât de curând)
Deckenleuchte – lumină de tavan – 3 spoturi din care unu urmează să îşi dea duhul
Spiegel u. Leuchte – oglindă cu lumină... lumina e ceva gen neonul din baia de la rulotă
Waschbecken kompl. – chiuvetă
Kühlschrank – frigideeeer...
Hängeschrank – bufet spânzurat ;)
– întâlnire cu “tutorele” delegat din partea universităţii (Jule)
– deschis cont la Deutsche Bank
– mers la evidenţa populaţiei
– m-am întors la facultate şi am primit un card jmecher, magnetic cu care pot să circul cu autobuzul/tramvaiul moca, intru în laboratoarele de info pentru acces la internet moca, îmi cumpăr de mâncare, printez, xeroxez...
– îndurat ploaie
– shopping la ALDI
– descoperit cafeteria... descoperit a doua zi că nu e acelaşi lucru cu cantina...
¬– shopping în supermarket-ul din campus (de fapt sunt mai multe magazine lipite)
– shopping în MALL (McPaper – pentru chestii gen caiete, pixuri)
– shopping în KAUFLAND
Chestii văzute pe exterior până acum: Universitatea (care e împrăştiată cam ca POLI prin mai multe părţi), Karl-Marx Monument
(Chemnitz a purtat numele de Karl-Marx Stadt până înainte de 89), Opera (care face 100 de ani),
Kaufhof (galerii comerciale), Roter Türm (Turnul Roşu).
Mâine mă duc să iau brunch-ul cu Jule (breakfast+lunch = brunch).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu