E pur si muove...

De la mistica Şinca Veche, am pornit mai departe către o localitate cu nume simplu: Lisa. Străzile din Lisa sunt mărginite de case majoritatea fără etaj. Într-o astfel de casă a văzut lumina pe Pământ, Octavian Paler. Pentru a ajunge la curtea în care se afla odată casa Paler trebuie să te laşi cuprins de labirintica localităţii, „mergi pe prima la dreapta, apoi pe prima (şi singura) la stânga, numeri a 5-a casă pe stângă şi... aia e”. Un loc încărcat de istorie, filosofie şi ... gânduri, mai mult sau mai puţin spuse.

Plecând de la fosta casă Paler, ieşim din comună şi mergând spre nord ne întâmpină un indicator ce ne invită să facem un scurt popas „La Vâltori”, un obiectiv turistic vechi, cu efecte „halucinogene”.
Vâltorile reprezintă locurile unde se spală şi se întăreşte lâna, materia primă în confecţionarea straielor. Tradiţia datează de sute de ani, ajungându-se la a 5-a generaţie de meşteri.
Apa captată ajunge în vâltori, unde se agită, învârtindu-se, de atâta amar de vreme odată cu lâna şi cu gândurile (şi grijile) celui care are curiozitatea să o privească. Pe o altă cale, datorită greutăţii sale, apa pune în mişcare un întreg sistem de roţi dinţate, declanşând astfel mecanismele necesare „păruielii” şi încălzirii straielor.








Cu gândurile vâltorite pornim mai departe, în căutarea unei stări de echilibru, către cetatea de stâncă a Făgăraşilor. Vom înnopta la Mânăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, loc de binefacere spirituală.



[poze preluate de pe site-ul: http://www.welcometoromania.ro/E68_Sibiu_Brasov/E68_Sibiu_Brasov_Lisa_r.htm ]

va urma...

Mai aproape de Dumnezeu cu 2544m

[urmatoarele articole fac parte din Jurnalul propriu de muntzoman scris in 2006, anul in care am fost mai aproape de Dumnezeu cu 2544 m :)]


Aţi fost vreodată la înălţime? Sunt sigur că unii dintre voi da, alţii mai puţin însă cât de sus am ajuns eu...
Am plecat într-o zi, încă de vară, către impunătoarea cetate stâncoasă a Făgăraşului.
Însă ca o călătorie care se respectă a trebuit întreruptă de pauze lungi, mai puţin dese.

Templul Ursitelor

Primul popas l-am făcut în localitatea Şinca Veche la Templul Ursitelor. De ce? Din curiozitatea care te macină când citeşti un asemenea nume. Templul Ursitelor este însă un nume dat de cineva care nu a avut habar de ce se află exact acolo. El se constituie ca un loc de închinare, un lăcaş de cult, vechi de sute de ani, în care s-au adăpostit pustnici bătrâni, cu barba încâlcită de vreme şi care au găsit acolo o cale de comunicare cu Divinitatea. Fac referire la un horn spiralat, vertical, de piatră care te obligă să-l priveşti în lung şi să observi prin el, ca printr-o fereastră paralelă cu cerul, infinitul.
Hornul îţi insuflă o stare ciudată de libertate; ai impresia fie că poţi zbura fie că te afli într un vârtej sau că eşti gata de lansare şi aştepţi numărătoarea inversă.
Oare şi bătrânii pustnici trăiau această stare? Şi ei aşteptau fatidica cifră 0, pentru a urca spre imensitatea văzduhului?
De asemenea, lângă acest templu se află şi cea mai veche aşezare dacică de la noi din ţară, însă urmează a fi decopertată în întregime de pământul aşternut de milenii.


Imagine preluata de pe: http://romania-obiectiveturistice.blogspot.com/

[va urma...]